nu a urcat muntele așa cum îți închipui
s-a dăruit pe o tavă celor înfometați
și celor săraci cu duhul
furia mea a creat dezordine în fiecare dimineață de februarie
când tu dormeai aspru în palma unui alt dumnezeu
care te umbla din vreme în vreme
furia mea este un câine
are ochii galbeni de fiecare parte a străzii
îi simt foamea printre dinți cum
mormăie mărunt la semafor
furia mea se îmbracă într-o femeie tânără
atunci când se întunecă în sufletele celorlalți oameni
deasupra cărora orașul
a început să plouă